ROLUL JOCUL SENZORIAL ÎN DEZVOLTAREA PSIHICĂ, FIZICĂ ȘI EMOȚIONALĂ A COPILULUI ANTEPREȘCOLAR

DESCOPERĂ DEZVOLTAREA PRIN JOCUL SENZORIAL: JOCURILE POTRIVITE PENTRU COPILUL TĂU

Jocul senzorial reprezintă un mijloc de a stimula simțurile copilului și de a-i oferi oportunități nelimitate de explorare și învățare. Acestea pot fi de atingere, de vedere, de auz, de miros și de gust, în funcție de organele de simț antrenate.

În educația timpurie, joaca este mai mult decât distracție și voie bună, aceasta angajând simțurile copilului și ajutând la înțelegerea rapidă și păstrarea informațiilor noi pentru o lungă perioadă de timp.

Incă de la vârsta de 5-6 luni, ar trebui introduse jocurile senzoriale în activitățile zilnice cu bebelușul, oferindu-i acestuia oportunitatea de a explora și dezvoltându-i în același timp abilitățile cognitive, sociale și emoționale, fizice, creative și lingvistice. Până la vârsta de 3 ani, creierul uman suferă schimbări majore și se dezvoltă mai mult decât în tot restul vieții. Peste 1 milion de noi conexiuni neuronale se realizează în fiecare secundă, sporind astfel funcții ale corpului, emoții și procese cognitive.

Acestea îi ajută pe cei mici să exploreze lumea din jurul lor prin intermediul simțurilor, îmbunătățind astfel abilitățile cognitive, motorii și sociale. În plus, aceste jocuri sunt distractive și educative în același timp, ceea ce le face perfecte pentru petrecerea timpului împreună cu micuțul tău.

DEZVOLTARE ȘI DISTRACȚIE ÎNTR-UN SINGUR PACHET

Jocul senzorial poate fi împărțit în cinci categorii corespunzătoare simțurilor antrenate: atingere, vedere, auz, miros și gust. Acesta poate include orice din jurul nostru și nu se referă doar la jucăriile copiilor de pe podea. De la apa la nisip și vopsea, există atât de multe moduri pentru ca cei mici să se distreze în timp ce explorează și învață.

Jocurile senzoriale îi ajută pe copiii să își exerseze abilități din toate domeniile de dezvoltare: motorii, fine și grosiere, să își dezvolte limbajul, să asimileze concepte și noțiuni, să realizeze experimente de tipul cauză-efect, să exerseze și să integreze roluri.

In acelasi timp ii  incurajeaza pe copiii sa foloseasca un limbaj descriptiv si expresiv si sa gaseasca inteles in spatele cuvintelor care nu ar avea altfel nici o semnificatie pentru ei.

Dezvoltare senzoriala copii mici

JOCURILE SENZORIALE SUNT O MODALITATE EXCELENTĂ PENTRU A-ȚI AJUTA COPILUL SĂ DESCOPERE LUMEA ÎNCONJURĂTOARE

Pe lângă dezvoltarea abilităților cognitive, jocurile senzoriale pot îmbunătăți și abilitățile lingvistice și sociale ale copiilor. Aceștia își pot exprima mult mai bine abia după ce au experimentat adevăratul sens al cuvintelor pe care le folosesc. Jocul senzorial poate, de asemenea, să-i învețe pe copii despre cooperare și colaborare.

Oglinda, paste colorate și de forme diferite, malaiul, nisipul kinetic, panglicile sau amidonul și gelatina sunt doar câteva exemple de obiecte care pot fi folosite pentru ca cei mici să exploreze texturi, materiale, culori și cantități și să învețe să folosească cuvinte și adjective pentru a descrie lucrurile cu care intră în contact.

Toate jocurile senzoriale pot fi adaptate temei alese, lecției sau ideii de joc, iar variantele simple de jocuri, precum cosurile senzoriale, pot fi pregătite chiar acasă, folosind o cutie de plastic și variate obiecte și materiale.

Indiferent de metoda aleasă, jocurile senzoriale pot fi o modalitate distractivă și educativă de a-ți petrece timpul cu copilul tău și de a-l ajuta să-și dezvolte abilitățile și cunoștințele. Așadar, încearcă să integrezi astfel de activități în rutina zilnică a copilului tău și vei vedea cum se va bucura de fiecare moment petrecut în compania ta.