ETAPELE MINCIUNII LA COPII

          A minți este o abilitate ca oricare alta și toți copiii învață să o folosească.

Minciuna, farsa, păcăleala, fabulaţia sunt noţiuni care exprimă în cele din urmă acelaşi lucru: un comportament în mod intenţionat fals.

Minciuna este o conduită de eschivare, în general destinată să evite o mustrare.  De multe ori, în mod inconştient, părinţii îşi învaţă proprii copii să mintă, prin promisiunile zilnice care nu sunt îndeplinite. Dacă un copil va fi pus să mintă că unul dintre părinţi nu este acasă, atunci când este căutat de o persoană nedorită, greşeala va fi dublă, el  nu va fi învăţat doar să mintă, ci este învăţat că poate trece peste obligaţiile sociale, recurgând la minciună. Copiii nu sunt naivi, proşti, surzi sau orbi. Pe măsură ce se dezvoltă psihic, ei vor să ştie totul şi sunt de preferat discuţiile oneste, pe înţelesul lor, fără a ambala realitatea în minciuni.

             Primii paşi ai formării deprinderii de a minţi sunt:

• Îşi ghidează instinctele după principiul ,,aşa vreau eu”. Copilul va încălca toate regulile unui joc fără a avea habar de semnificaţia gestului, fără a se ascunde. Mai târziu, va trişa cu bună ştiinţă.
• Va improviza diferite poveşti, dezvoltându-şi astfel imaginaţia şi limbajul necesar pentru a fabula. E bine pentru început, este o perioadă normală, dar nu trebuie încurajat, ci ajutat să înţeleagă diferenţa dintre real şi ireal, dintre realitate şi imaginaţie.
• Ţine un secret . Pe de o parte, este distractiv şi instructiv, pe de altă parte, este riscant, putând degenera totul într-o minciună foarte gravă.

         Se disting 3 etape mari ale minciunilor, în funcţie de  gradul de fabulaţie :

• 3-6 ani – perioada ludică, cea în care micuţul nu face distincţie între fabulaţia din jocuri sau poveşti şi cea conţinută într-o minciună reală.
• 6-8 ani- perioada combinată, când descoperă că o parte din fantezismele ludice au corespondent şi în viaţa de zi cu zi, fiind şi momentul în care un copil , condus greşit sau lăsat intenţionat,, de capul lui” face pasul către minciuna intenţionată.
• după 8 ani- perioada minciunilor elaborate, când ştiu că ceea ce fac este rău, dar îşi urmăresc totuşi scopul şi mint pentru un folos oarecare.

Minciuna are o strânsă legătură (inclusiv în cazul copiilor) cu controlul informației.      Copiii își dau seama repede că este avantajos să controlezi informația și își pot face un obicei din asta.

În mod normal, odată cu creșterea și maturizarea, copiii învață că nu este bine să minți pentru că nu aduce nimic bun, iar minciuna va fi un instrument folosit mai rar. Dacă totuși persistă, o discuție cu un specialist poate fi o idee bună, deoarece ne poate ajuta să găsim soluții pentru a remedia acest comportament.